Cezar Ouatu a primit astăzi o veste care i-a sfâșiat sufletul… Theodor Ouatu, fratele său, a murit în această zi mohorâtă de iarnă, iar plecarea lui de pe această lumea a adus multă durere și lacrimi pentru rude și apropiați. Contratenorul i-a adus un tribut fratelui său pe Internet, unde a așternut câteva rânduri copleșitoare.
La câteva ore după ce i s-a spus că fratele lui a încetat din viață, Cezar Ouatu a făcut public un mesaj emoționant, dar și o fotografie de colecție. Îndrăgitul artist a dezvăluit că sicriul lui Theodor Ouatu va fi depus la capela Cimitirului Bolovani din Ploiești, iar ceremonia de înmormântare va avea loc marți, 15 decembrie.
“O zi grea pentru mine… Fratele meu iubit, cu ochii blânzi, s-a dus astăzi langă tatăl meu!!! Prea devreme, iubirea mea!!!
Te iubesc oriunde ai fi, fratele meu!!! Tăticul nostru te așteaptă Sus!! Sunt trist rău!!!
Pentru toți cei care vor să depună o lumânare și l-au iubit cu adevărat, Ouatu Theodor va fi depus la capela Cimitirului Bolovani Ploiești și înmormântat marți cu onoruri militare tot la Cimitirul Bolovani!”, a scris Cezar Ouatu pe rețelele de socializare, unde a postat o poză de album alături de fratele său.
View this post on Instagram
“Sincere condoleanțe! Foarte dureros! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, “Condoleanțe! Dumnezeu să-l ia în Împărăția Lui, iar ție, mamei tale să vă dea puterea de a suporta această mare pierdere”, “Îmi pare rău că treceți printr-o pierdere atât de dureroasă așa de devreme! Sincere regrete și condoleanțe!” sunt doar trei dintre mesajele primite de cântărețul de operă.
În urmă cu 10 ani, Cezar Ouatu și-a pierdut tatăl… Florin Ouatu, prim- flautist la Filarmonica din Ploieşti, a decedat la vârsta de 61 de ani.
“Tatăl lui a fost icoana lui, îl diviniza. Este un subiect foarte sensibil pentru el, îi stârneşte mereu lacrimi. Îmi amintesc şi acum acel moment. Cezar se afla pe scena Operei din Berlin, interpretând rolul Montezuma, când tatăl său s-a prăpădit (n.r.: a făcut infarct). Regizorul şi directorul Operei l-au aşteptat să-şi termine reprezentaţia, apoi l-au pregătit psihic pentru a-i da vestea. L-au adus acasă, l-au învoit trei zile, apoi l-au ajutat imediat cu biletul de avion, pentru a ajunge la înmormântare”, a povestit mama lui Cezar Oatu în cadrul unui interviu mai vechi pentru click.ro.